Stema alb negrux                                 AVIZ

referitor la proiectul de Lege privind facturarea

electronică în domeniul achizițiilor publice

 

 

         Analizând proiectul de Lege privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.184 din 19.06.2019 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D541/20.06.2019,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

 

 

            În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și al art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

         Avizează favorabil proiectul de lege, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul vizează implementarea facturării electronice în domeniul achizițiilor publice emise ca urmare a executării contractelor atribuite în temeiul Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr.99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.195/2012, cu modificările și completările ulterioare, a căror valoare este egală sau mai mare decât pragurile prevăzute de lege și față de care există obligația publicării unui anunț de participare/concesionare și/sau a unui anunț de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

De asemenea, actul supus avizării transpune prevederile Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului  din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice.

2. Prin conținutul său normativ, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea dispozițiilor art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.

3. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

4. Menționăm că Secretariatul General al Guvernului, cu adresa nr.96 din 2 aprilie 2019, a transmis spre avizare Consiliului Legislativ un proiect de lege cu același obiect de reglementare și cu un conținut asemănător, care a fost avizat favorabil cu observații și propuneri prin Avizul nr.259 din 3 aprilie 2019.

În noua formă a proiectului au fost preluate în mare parte observațiile și propunerile din avizul anterior.

5. La art.1 alin.(1), în vederea întregirii informației juridice, după numărul și anul legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2011, va fi inserată expresia ,,cu modificările și completările ulterioare”.

6. La art.2 alin.(1) lit.c), luând în considerare faptul că titlurile actelor normative invocate au mai fost citate anterior, pentru suplețea normei, propunem eliminarea acestora.

La alin.(2), întrucât norma are în vedere atât expresii, cât și termeni care au fost definiți în alte acte normative, pentru un plus de precizie în redactare, propunem ca textul să debuteze, astfel: ,,În aplicarea prezentei legi, termenii și expresiile”.

În plus, pentru asigurarea unei informații legislative complete, propunem și redarea evenimentelor legislative survenite ulterior adoptării actelor normative menționate.

7. La art.3 lit.b), pentru corectitudinea normei de trimitere, expresia ,,art.2 lit.i)” va fi redată sub forma ,,art.2 alin.(1) lit.i)”.

8. La art.5 lit.b), pentru un spor de rigoare normativă, propunem detalierea sintagmei ,,prin actele normative în vigoare”, prin indicarea expresă a prevederile actelor normative vizate.

La lit.c), referitor la Legea nr.135/2007, trimiterea la aceasta va fi redată sub forma ,,Legea nr.135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată”.

9. La art.6, în partea introductivă, expresia ,,printre altele” este interpretabilă, în sensul existenței și a altor elemente principale ale unei facturi electronice. De aceea, este necesară reformularea textului.

10. La art.7 alin.(1), din considerente de redactare, propunem ca textul să debuteze cu sintagma ,,Toate autoritățile și entitățile contractante trebuie să”.

 

 

 

 

 

                                                

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș   ILIESCU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr.515/21.06.2019